Breaking News! „Mascații” au descins în forță la casa lui Emi Pian. Criminaliștii caută armele folosite în încăierare

Publicat: 12/08/2020, 08:05
Actualizat: 12/08/2020, 10:31

Polițiștii fac noi descinderi, miercuri dimineață, după scandalul sângeros dintre două clanuri rivale din Capitală, clanul Duduianu şi clanul Rinu, soldat cu uciderea liderului interlop Emi Pian. Poliţiştii şi procurorii caută noi probe atât în casa fostului lider al Duduienilor, Emi Pian, ucis în urmă cu o săptămână, cât şi la locuinţele grupării din care face parte bărbatul arestat pentru uciderea lui. Se desfășoară percheziții în cartierul Rahova, la locuința familiei lui Emi Pian, dar și în sectorul 2, la cea a liderului clanului Rinu. Emi Pian, liderul clanului Duduienilor, a fost înmormântat duminică.

Perchezițiile vizează mai multe locații, printre care și reședința lui Emi Pian.

Polițiștii caută probe concludente (obiectele, armele albe folosite în timpul incidentului care a dus la moartea lui Emi Pian), care să conducă la elucidarea completă a condițiilor în care s-a produs incidentul deosebit de grav, de la începutul săptămânii trecute, când într-o locație în care se organizase o partidă ilegală de barbut liderul clanului Pian a fost înjunghiat în picior de un rival și a decedat la spital.

45 DE PERCHEZIȚII, LA PERSOANE BĂNUITE DE INFRACȚIUNI ECONOMICE

La această oră, Poliția Română efectuează 45 de percheziții, în București și 6 județe, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ două milioane de lei unei unități bancare, prin înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

„La data de 12 august 2020, polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice și D.G.P.M.B. – Poliția Sectorului 2 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 45 de percheziții domiciliare.

Activitățile se desfășoară în București și în județele Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Ilfov, Mureș și Teleorman, în două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

În cele două cauze, sunt efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, cu ocazia obținerii de credite de nevoi personale de la o instituție bancară din București, de persoane care nu ar fi îndeplinit condițiile de creditare și care s-ar fi folosit de înscrisuri falsificate în acest scop.

Din cercetări a reieșit că solicitanții creditelor ar fi facut parte din două filiere infracționale, ce ar fi furnizat documentele falsificate, coordonat și sprijinit demersurile la unitatea bancară și și-ar fi însușit mare parte din sumele de bani obținute.

În cele două dosare penale, sunt cercetate 56 de persoane pentru un prejudiciu cauzat de aproximativ două milioane de lei.

Polițiștii vor pune în aplicare mandatele de aducere emise pe numele persoanelor bănuite, ce vor fi conduse la sediile unităților de poliție, în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale.

Acțiunea se desfășoară cu sprijinul I.G.P.R. – Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și al polițiștilor D.G.P.M.B. și inspectoratelor de poliție județene Călărași, Ialomița, Mureș și Teleorman”, anunță Poliția într-un comunicat de presă.

Presupusul ucigaş al lui Emi Pian are gura cusută/ Ce face toată ziua în celulă

Suspectul principal în cazul uciderii interlopului Emi Pian, Richard Emanuel Gheorghe, cunoscut ca Ciprian Napy, este în prezent în arest și, potrivit unor surse apropiate anchetei, se uită toată ziua la televizor fără să discute absolut nimic, nici măcar cu colegul de celulă, despre filmul evenimentelor care au dus la uciderea liderului clanului Duduianu.

„Crima a fost la comandă, premeditată. A fost vorbită”

Membrii clanurilor rivale Rinu și Duduianu au fost audiați luni la Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei. După audieri, membrii din clanul Rinu au fost duși acasă cu o masină a Poliției, pentru a nu se isca un conflict.

Emi Pian, amenințat cu moartea cu șase luni înainte să fie asasinat (SURSE)

Liderul interlop Emi Pian și frații săi au fost amenințați cu moartea de către Remus Mincă, unul dintre liderii clanului Sadoveanu, cunoscut în lumea interlopă sub numele de Nat. Acum jumătate de an, Nat le-a reproșat liderilor clanului Pian că l-ar fi împrumutat cu dobândă pe fiului său și i-a amenințat că, pentru asemenea gesturi, este dispus să-i omoare cu sânge rece.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
O vedetă tv a refuzat Survivor România 2025. „M-aș lega de caloriferul din Otopeni”
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Rezultatul autopsiei dezvăluie cauza reală a morții fiicei lui Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
(P) Cum alegi telefonul mobil în 5 pași